Pagina pusa la dispozitie cu ajutorul programului legislativ LEX WAY. Pentru detalii viziteaza www.eto-lex.ro.
Constitutia Romaniei
Constituţia României din 31 octombrie 2003
TITLUL I
Principii generale
ARTICOLUL 1
Statul român
(1) România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.
(2) Forma de guvernământ a statului român este republica.
(3) România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului,
drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane,
dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul
tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din
decembrie 1989, şi sunt garantate.
(4) Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului
puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei
constituţionale.
(5) În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este
obligatorie.
ARTICOLUL 2
Suveranitatea
(1) Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin
organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi
corecte, precum şi prin referendum.
(2) Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume
propriu.
ARTICOLUL 3
Teritoriul
(1) Teritoriul României este inalienabil.
(2) Frontierele ţării sunt consfinţite prin lege organică, cu respectarea
principiilor şi a celorlalte norme general admise ale dreptului internaţional.
(3) Teritoriul este organizat, sub aspect administrativ, în comune, oraşe şi
judeţe. În condiţiile legii, unele oraşe sunt declarate municipii.
(4) Pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate populaţii
străine.
ARTICOLUL 4
Unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni
(1) Statul are ca fundament unitatea poporului român şi solidaritatea
cetăţenilor săi.
(2) România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără
deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de
sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială.
ARTICOLUL 5
Cetăţenia
(1) Cetăţenia română se dobândeşte, se păstrează sau se pierde în condiţiile
prevăzute de legea organică.
(2) Cetăţenia română nu poate fi retrasă aceluia care a dobândit-o prin naştere.
ARTICOLUL 6
Dreptul la identitate
(1) Statul recunoaşte şi garantează persoanelor aparţinând minorităţilor
naţionale dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor
etnice, culturale, lingvistice şi religioase.
(2) Măsurile de protecţie luate de stat pentru păstrarea, dezvoltarea şi
exprimarea identităţii persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale trebuie să
fie conforme cu principiile de egalitate şi de nediscriminare în raport cu
ceilalţi cetăţeni români.
ARTICOLUL 7
Românii din străinătate
Statul sprijină întărirea legăturilor cu românii din afara frontierelor ţării şi
acţionează pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor etnice,
culturale, lingvistice şi religioase, cu respectarea legislaţiei statului ai
cărui cetăţeni sunt.
ARTICOLUL 8
Pluralismul şi partidele politice
(1) Pluralismul în societatea românească este o condiţie şi o garanţie a
democraţiei constituţionale.
(2) Partidele politice se constituie şi îşi desfăşoară activitatea în condiţiile
legii. Ele contribuie la definirea şi la exprimarea voinţei politice a
cetăţenilor, respectând suveranitatea naţională, integritatea teritorială,
ordinea de drept şi principiile democraţiei.
ARTICOLUL 9
Sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale
Sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale se constituie şi îşi
desfăşoară activitatea potrivit statutelor lor, în condiţiile legii. Ele
contribuie la apărarea drepturilor şi la promovarea intereselor profesionale,
economice şi sociale ale membrilor lor.
ARTICOLUL 10
Relaţii internaţionale
România întreţine şi dezvoltă relaţii paşnice cu toate statele şi, în acest
cadru, relaţii de bună vecinătate, întemeiate pe principiile şi pe celelalte
norme general admise ale dreptului internaţional.
ARTICOLUL 11
Dreptul internaţional şi dreptul intern
(1) Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă
obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul
intern.
(3) În cazul în care un tratat la care România urmează să devină parte cuprinde
dispoziţii contrare Constituţiei, ratificarea lui poate avea loc numai după
revizuirea Constituţiei.
ARTICOLUL 12
Simboluri naţionale
(1) Drapelul României este tricolor; culorile sunt aşezate vertical, în ordinea
următoare începând de la lance: albastru, galben, roşu.
(2) Ziua naţională a României este 1 Decembrie.
(3) Imnul naţional al României este "Deşteaptă-te române".
(4) Stema ţării şi sigiliul statului sunt stabilite prin legi organice.
ARTICOLUL 13
Limba oficială
În România, limba oficială este limba română.
ARTICOLUL 14
Capitala
Capitala României este municipiul Bucureşti.
Pagina pusa la dispozitie cu ajutorul unui program de legislatie - LEX WAY. Pentru detalii viziteaza www.eto-lex.ro.
TITLUL II
Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale
CAPITOLUL I
Dispoziţii comune
ARTICOLUL 15
Universalitatea
(1) Cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin
Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea.
(2) Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau
contravenţionale mai favorabile.
ARTICOLUL 16
Egalitatea în drepturi
(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără
privilegii şi fără discriminări.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.
(3) Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în
condiţiile legii, de persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară.
Statul român garantează egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi pentru
ocuparea acestor funcţii şi demnităţi.
(4) În condiţiile aderării României la Uniunea Europeană, cetăţenii Uniunii care
îndeplinesc cerinţele legii organice au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în
autorităţile administraţiei publice locale.
ARTICOLUL 17
Cetăţenii români în străinătate
Cetăţenii români se bucură în străinătate de protecţia statului român şi trebuie
să-şi îndeplinească obligaţiile, cu excepţia acelora ce nu sunt compatibile cu
absenţa lor din ţară.
ARTICOLUL 18
Cetăţenii străini şi apatrizii
(1) Cetăţenii străini şi apatrizii care locuiesc în România se bucură de
protecţia generală a persoanelor şi a averilor, garantată de Constituţie şi de
alte legi.
(2) Dreptul de azil se acordă şi se retrage în condiţiile legii, cu respectarea
tratatelor şi a convenţiilor internaţionale la care România este parte.
ARTICOLUL 19
Extrădarea şi expulzarea
(1) Cetăţeanul român nu poate fi extrădat sau expulzat din România.
(2) Prin derogare de la prevederile alineatului (1), cetăţenii români pot fi
extrădaţi în baza convenţiilor internaţionale la care România este parte, în
condiţiile legii şi pe bază de reciprocitate.
(3) Cetăţenii străini şi apatrizii pot fi extrădaţi numai în baza unei convenţii
internaţionale sau în condiţii de reciprocitate.
(4) Expulzarea sau extrădarea se hotărăşte de justiţie.
ARTICOLUL 20
Tratatele internaţionale privind drepturile omului
(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor
vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a
Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este
parte.
(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la
drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile
interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în
care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.
ARTICOLUL 21
Accesul liber la justiţie
(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a
libertăţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
(3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor
într-un termen rezonabil.
(4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite.
CAPITOLUL II
Drepturile şi libertăţile fundamentale
ARTICOLUL 22
Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică
(1) Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale
persoanei sunt garantate.
(2) Nimeni nu poate fi supus torturii şi nici unui fel de pedeapsă sau de
tratament inuman ori degradant.
(3) Pedeapsa cu moartea este interzisă.
ARTICOLUL 23
Libertatea individuală
(1) Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile.
(2) Percheziţionarea, reţinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai
în cazurile şi cu procedura prevăzute de lege.
(3) Reţinerea nu poate depăşi 24 de ore.
(4) Arestarea preventivă se dispune de judecător şi numai în cursul procesului
penal.
(5) În cursul urmăririi penale arestarea preventivă se poate dispune pentru cel
mult 30 de zile şi se poate prelungi cu câte cel mult 30 de zile, fără ca durata
totală să depăşească un termen rezonabil, şi nu mai mult de 180 de zile.
(6) În faza de judecată instanţa este obligată, în condiţiile legii, să verifice
periodic, şi nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestării
preventive şi să dispună, de îndată, punerea în libertate a inculpatului, dacă
temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau dacă instanţa
constată că nu există temeiuri noi care să justifice menţinerea privării de
libertate.
(7) Încheierile instanţei privind măsura arestării preventive sunt supuse căilor
de atac prevăzute de lege.
(8) Celui reţinut sau arestat i se aduc de îndată la cunoştinţă, în limba pe
care o înţelege, motivele reţinerii sau ale arestării, iar învinuirea, în cel
mai scurt termen; învinuirea se aduce la cunoştinţă numai în prezenţa unui
avocat, ales sau numit din oficiu.
(9) Punerea în libertate a celui reţinut sau arestat este obligatorie, dacă
motivele acestor măsuri au dispărut, precum şi în alte situaţii prevăzute de
lege.
(10) Persoana arestată preventiv are dreptul să ceară punerea sa în libertate
provizorie, sub control judiciar sau pe cauţiune.
(11) Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare,
persoana este considerată nevinovată.
(12) Nici o pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi
în temeiul legii.
(13) Sancţiunea privativă de libertate nu poate fi decât de natură penală.
ARTICOLUL 24
Dreptul la apărare
(1) Dreptul la apărare este garantat.
(2) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat,
ales sau numit din oficiu.
ARTICOLUL 25
Libera circulaţie
(1) Dreptul la liberă circulaţie, în ţară şi în străinătate, este garantat.
Legea stabileşte condiţiile exercitării acestui drept.
(2) Fiecărui cetăţean îi este asigurat dreptul de a-şi stabili domiciliul sau
reşedinţa în orice localitate din ţară, de a emigra, precum şi de a reveni în
ţară.
ARTICOLUL 26
Viaţa intimă, familială şi privată
(1) Autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi
privată.
(2) Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă
drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri.
ARTICOLUL 27
Inviolabilitatea domiciliului
(1) Domiciliul şi reşedinţa sunt inviolabile. Nimeni nu poate pătrunde sau
rămâne în domiciliul ori în reşedinţa unei persoane fără învoirea acesteia.
(2) De la prevederile alineatului (1) se poate deroga prin lege pentru
următoarele situaţii:
a) executarea unui mandat de arestare sau a unei hotărâri judecătoreşti;
b) înlăturarea unei primejdii privind viaţa, integritatea fizică sau bunurile
unei persoane;
c) apărarea securităţii naţionale sau a ordinii publice;
d) prevenirea răspândirii unei epidemii.
(3) Percheziţia se dispune de judecător şi se efectuează în condiţiile şi în
formele prevăzute de lege.
(4) Percheziţiile în timpul nopţii sunt interzise, în afară de cazul
infracţiunilor flagrante.
ARTICOLUL 28
Secretul corespondenţei
Secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poştale, al
convorbirilor telefonice şi al celorlalte mijloace legale de comunicare este
inviolabil.
ARTICOLUL 29
Libertatea conştiinţei
(1) Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor
religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să
adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor
sale.
(2) Libertatea conştiinţei este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit
de toleranţă şi de respect reciproc.
(3) Cultele religioase sunt libere şi se organizează potrivit statutelor
proprii, în condiţiile legii.
(4) În relaţiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau
acţiuni de învrăjbire religioasă.
(5) Cultele religioase sunt autonome faţă de stat şi se bucură de sprijinul
acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenţei religioase în armată, în spitale,
în penitenciare, în azile şi în orfelinate.
(6) Părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor
convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine.
ARTICOLUL 30
Libertatea de exprimare
(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi
libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini,
prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.
(2) Cenzura de orice fel este interzisă.
(3) Libertatea presei implică şi libertatea de a înfiinţa publicaţii.
(4) Nici o publicaţie nu poate fi suprimată.
(5) Legea poate impune mijloacelor de comunicare în masă obligaţia de a face
publică sursa finanţării.
(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa
particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.
(7) Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de
agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la
discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi
manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.
(8) Răspunderea civilă pentru informaţia sau pentru creaţia adusă la cunoştinţă
publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului
manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului
de radio sau de televiziune, în condiţiile legii. Delictele de presă se
stabilesc prin lege.
ARTICOLUL 31
Dreptul la informaţie
(1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu
poate fi îngrădit.
(2) Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să
asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra
problemelor de interes personal.
(3) Dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecţie a
tinerilor sau securitatea naţională.
(4) Mijloacele de informare în masă, publice şi private, sunt obligate să
asigure informarea corectă a opiniei publice.
(5) Serviciile publice de radio şi de televiziune sunt autonome. Ele trebuie să
garanteze grupurilor sociale şi politice importante exercitarea dreptului la
antenă. Organizarea acestor servicii şi controlul parlamentar asupra activităţii
lor se reglementează prin lege organică.
ARTICOLUL 32
Dreptul la învăţătură
(1) Dreptul la învăţătură este asigurat prin învăţământul general obligatoriu,
prin învăţământul liceal şi prin cel profesional, prin învăţământul superior,
precum şi prin alte forme de instrucţie şi de perfecţionare.
(2) Învăţământul de toate gradele se desfăşoară în limba română. În condiţiile
legii, învăţământul se poate desfăşura şi într-o limbă de circulaţie
internaţională.
(3) Dreptul persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale de a învăţa limba lor
maternă şi dreptul de a putea fi instruite în această limbă sunt garantate;
modalităţile de exercitare a acestor drepturi se stabilesc prin lege.
(4) Învăţământul de stat este gratuit, potrivit legii. Statul acordă burse
sociale de studii copiilor şi tinerilor proveniţi din familii defavorizate şi
celor instituţionalizaţi, în condiţiile legii.
(5) Învăţământul de toate gradele se desfăşoară în unităţi de stat, particulare
şi confesionale, în condiţiile legii.
(6) Autonomia universitară este garantată.
(7) Statul asigură libertatea învăţământului religios, potrivit cerinţelor
specifice fiecărui cult. În şcolile de stat, învăţământul religios este
organizat şi garantat prin lege.
ARTICOLUL 33
Accesul la cultură
(1) Accesul la cultură este garantat, în condiţiile legii.
(2) Libertatea persoanei de a-şi dezvolta spiritualitatea şi de a accede la
valorile culturii naţionale şi universale nu poate fi îngrădită.
(3) Statul trebuie să asigure păstrarea identităţii spirituale, sprijinirea
culturii naţionale, stimularea artelor, protejarea şi conservarea moştenirii
culturale, dezvoltarea creativităţii contemporane, promovarea valorilor
culturale şi artistice ale României în lume.
ARTICOLUL 34
Dreptul la ocrotirea sănătăţii
(1) Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat.
(2) Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii
publice.
(3) Organizarea asistenţei medicale şi a sistemului de asigurări sociale pentru
boală, accidente, maternitate şi recuperare, controlul exercitării profesiilor
medicale şi a activităţilor paramedicale, precum şi alte măsuri de protecţie a
sănătăţii fizice şi mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii.
ARTICOLUL 35
Dreptul la mediu sănătos
(1) Statul recunoaşte dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos
şi echilibrat ecologic.
(2) Statul asigură cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept.
(3) Persoanele fizice şi juridice au îndatorirea de a proteja şi a ameliora
mediul înconjurător.
ARTICOLUL 36
Dreptul de vot
(1) Cetăţenii au drept de vot de la vârsta de 18 ani, împliniţi până în ziua
alegerilor inclusiv.
(2) Nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie, şi
nici persoanele condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la
pierderea drepturilor electorale.
ARTICOLUL 37
Dreptul de a fi ales
(1) Au dreptul de a fi aleşi cetăţenii cu drept de vot care îndeplinesc
condiţiile prevăzute în articolul 16 alineatul (3), dacă nu le este interzisă
asocierea în partide politice, potrivit articolului 40 alineatul (3).
(2) Candidaţii trebuie să fi împlinit, până în ziua alegerilor inclusiv, vârsta
de cel puţin 23 de ani pentru a fi aleşi în Camera Deputaţilor sau în organele
administraţiei publice locale, vârsta de cel puţin 33 de ani pentru a fi aleşi
în Senat şi vârsta de cel puţin 35 de ani pentru a fi aleşi în funcţia de
Preşedinte al României.
ARTICOLUL 38
Dreptul de a fi ales în Parlamentul European
În condiţiile aderării României la Uniunea Europeană, cetăţenii români au
dreptul de a alege şi de a fi aleşi în Parlamentul European.
ARTICOLUL 39
Libertatea întrunirilor
Mitingurile, demonstraţiile, procesiunile sau orice alte întruniri sunt libere
şi se pot organiza şi desfăşura numai în mod paşnic, fără nici un fel de arme.
ARTICOLUL 40
Dreptul de asociere
(1) Cetăţenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate, în
patronate şi în alte forme de asociere.
(2) Partidele sau organizaţiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor,
militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori
a suveranităţii, a integrităţii sau a independenţei României sunt
neconstituţionale.
(3) Nu pot face parte din partide politice judecătorii Curţii Constituţionale,
avocaţii poporului, magistraţii, membrii activi ai armatei, poliţiştii şi alte
categorii de funcţionari publici stabilite prin lege organică.
(4) Asociaţiile cu caracter secret sunt interzise.
ARTICOLUL 41
Munca şi protecţia socială a muncii
(1) Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a
ocupaţiei, precum şi a locului de muncă este liberă.
(2) Salariaţii au dreptul la măsuri de protecţie socială. Acestea privesc
securitatea şi sănătatea salariaţilor, regimul de muncă al femeilor şi al
tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe ţară, repausul săptămânal,
concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii deosebite sau speciale,
formarea profesională, precum şi alte situaţii specifice, stabilite prin lege.
(3) Durata normală a zilei de lucru este, în medie, de cel mult 8 ore.
(4) La muncă egală, femeile au salariu egal cu bărbaţii.
(5) Dreptul la negocieri colective în materie de muncă şi caracterul obligatoriu
al convenţiilor colective sunt garantate.
ARTICOLUL 42
Interzicerea muncii forţate
(1) Munca forţată este interzisă.
(2) Nu constituie muncă forţată:
a) activităţile pentru îndeplinirea îndatoririlor militare, precum şi cele
desfăşurate, potrivit legii, în locul acestora, din motive religioase sau de
conştiinţă;
b) munca unei persoane condamnate, prestată în condiţii normale, în perioada de
detenţie sau de libertate condiţionată;
c) prestaţiile impuse în situaţia creată de calamităţi ori de alt pericol,
precum şi cele care fac parte din obligaţiile civile normale stabilite de lege.
ARTICOLUL 43
Dreptul la grevă
(1) Salariaţii au dreptul la grevă pentru apărarea intereselor profesionale,
economice şi sociale.
(2) Legea stabileşte condiţiile şi limitele exercitării acestui drept, precum şi
garanţiile necesare asigurării serviciilor esenţiale pentru societate.
ARTICOLUL 44
Dreptul de proprietate privată
(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate.
Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
(2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege,
indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de
proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din
aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la
care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin
lege organică, precum şi prin moştenire legală.
(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică,
stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.
(4) Sunt interzise naţionalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită în
proprietate publică a unor bunuri pe baza apartenenţei sociale, etnice,
religioase, politice sau de altă natură discriminatorie a titularilor.
(5) Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul
oricărei proprietăţi imobiliare, cu obligaţia de a despăgubi proprietarul pentru
daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte
daune imputabile autorităţii.
(6) Despăgubirile prevăzute în alineatele (3) şi (5) se stabilesc de comun acord
cu proprietarul sau, în caz de divergenţă, prin justiţie.
(7) Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia
mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte
sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.
(8) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al
dobândirii se prezumă.
(9) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii
pot fi confiscate numai în condiţiile legii.
ARTICOLUL 45
Libertatea economică
Accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi
exercitarea acestora în condiţiile legii sunt garantate.
ARTICOLUL 46
Dreptul la moştenire
Dreptul la moştenire este garantat.
ARTICOLUL 47
Nivelul de trai
(1) Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie
socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent.
(2) Cetăţenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la
asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat, la ajutor de şomaj şi la alte
forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege. Cetăţenii au
dreptul şi la măsuri de asistenţă socială, potrivit legii.
ARTICOLUL 48
Familia
(1) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe
egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura
creşterea, educaţia şi instruirea copiilor.
(2) Condiţiile de încheiere, de desfacere şi de nulitate a căsătoriei se
stabilesc prin lege. Căsătoria religioasă poate fi celebrată numai după
căsătoria civilă.
(3) Copiii din afara căsătoriei sunt egali în faţa legii cu cei din căsătorie.
ARTICOLUL 49
Protecţia copiilor şi a tinerilor
(1) Copiii şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie şi de asistenţă
în realizarea drepturilor lor.
(2) Statul acordă alocaţii pentru copii şi ajutoare pentru îngrijirea copilului
bolnav ori cu handicap. Alte forme de protecţie socială a copiilor şi a
tinerilor se stabilesc prin lege.
(3) Exploatarea minorilor, folosirea lor în activităţi care le-ar dăuna
sănătăţii, moralităţii sau care le-ar pune în primejdie viaţa ori dezvoltarea
normală sunt interzise.
(4) Minorii sub vârsta de 15 ani nu pot fi angajaţi ca salariaţi.
(5) Autorităţile publice au obligaţia să contribuie la asigurarea condiţiilor
pentru participarea liberă a tinerilor la viaţa politică, socială, economică,
culturală şi sportivă a ţării.
ARTICOLUL 50
Protecţia persoanelor cu handicap
Persoanele cu handicap se bucură de protecţie specială. Statul asigură
realizarea unei politici naţionale de egalitate a şanselor, de prevenire şi de
tratament ale handicapului, în vederea participării efective a persoanelor cu
handicap în viaţa comunităţii, respectând drepturile şi îndatoririle ce revin
părinţilor şi tutorilor.
ARTICOLUL 51
Dreptul de petiţionare
(1) Cetăţenii au dreptul să se adreseze autorităţilor publice prin petiţii
formulate numai în numele semnatarilor.
(2) Organizaţiile legal constituite au dreptul să adreseze petiţii exclusiv în
numele colectivelor pe care le reprezintă.
(3) Exercitarea dreptului de petiţionare este scutită de taxă.
(4) Autorităţile publice au obligaţia să răspundă la petiţii în termenele şi în
condiţiile stabilite potrivit legii.
ARTICOLUL 52
Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică
(1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o
autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în
termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea
dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea
pagubei.
(2) Condiţiile şi limitele exercitării acestui drept se stabilesc prin lege
organică.
(3) Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile
judiciare. Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii şi nu
înlătură răspunderea magistraţilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă
sau gravă neglijenţă.
ARTICOLUL 53
Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi
(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin
lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale,
a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor
cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei
calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate
democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a
determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere
existenţei dreptului sau a libertăţii.
CAPITOLUL III
Îndatoririle fundamentale
ARTICOLUL 54
Fidelitatea faţă de ţară
(1) Fidelitatea faţă de ţară este sacră.
(2) Cetăţenii cărora le sunt încredinţate funcţii publice, precum şi militarii,
răspund de îndeplinirea cu credinţă a obligaţiilor ce le revin şi, în acest
scop, vor depune jurământul cerut de lege.
ARTICOLUL 55
Apărarea ţării
(1) Cetăţenii au dreptul şi obligaţia să apere România.
(2) Condiţiile privind îndeplinirea îndatoririlor militare se stabilesc prin
lege organică.
(3) Cetăţenii pot fi încorporaţi de la vârsta de 20 de ani şi până la vârsta de
35 de ani, cu excepţia voluntarilor, în condiţiile legii organice.
ARTICOLUL 56
Contribuţii financiare
(1) Cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la
cheltuielile publice.
(2) Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor
fiscale.
(3) Orice alte prestaţii sunt interzise, în afara celor stabilite prin lege, în
situaţii excepţionale.
ARTICOLUL 57
Exercitarea drepturilor şi a libertăţilor
Cetăţenii români, cetăţenii străini şi apatrizii trebuie să-şi exercite
drepturile şi libertăţile constituţionale cu bună-credinţă, fără să încalce
drepturile şi libertăţile celorlalţi.
CAPITOLUL IV
Avocatul Poporului
ARTICOLUL 58
Numirea şi rolul
(1) Avocatul Poporului este numit pe o durată de 5 ani pentru apărarea
drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice. Adjuncţii Avocatului Poporului
sunt specializaţi pe domenii de activitate.
(2) Avocatul Poporului şi adjuncţii săi nu pot îndeplini nici o altă funcţie
publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior.
(3) Organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului se stabilesc prin
lege organică.
ARTICOLUL 59
Exercitarea atribuţiilor
(1) Avocatul Poporului îşi exercită atribuţiile din oficiu sau la cererea
persoanelor lezate în drepturile şi în libertăţile lor, în limitele stabilite de
lege.
(2) Autorităţile publice sunt obligate să asigure Avocatului Poporului sprijinul
necesar în exercitarea atribuţiilor sale.
ARTICOLUL 60
Raportul în faţa Parlamentului
Avocatul Poporului prezintă celor două Camere ale Parlamentului rapoarte, anual
sau la cererea acestora. Rapoartele pot conţine recomandări privind legislaţia
sau măsuri de altă natură, pentru ocrotirea drepturilor şi a libertăţilor
cetăţenilor.
Pagina pusa la dispozitie cu ajutorul unui program de legislatie - LEX WAY. Pentru detalii viziteaza www.eto-lex.ro.
TITLUL III
Autorităţile publice
CAPITOLUL I
Parlamentul
SECŢIUNEA 1
Organizare şi funcţionare
ARTICOLUL 61
Rolul şi structura
(1) Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica
autoritate legiuitoare a ţării.
(2) Parlamentul este alcătuit din Camera Deputaţilor şi Senat.
ARTICOLUL 62
Alegerea Camerelor
(1) Camera Deputaţilor şi Senatul sunt alese prin vot universal, egal, direct,
secret şi liber exprimat, potrivit legii electorale.
(2) Organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, care nu
întrunesc în alegeri numărul de voturi pentru a fi reprezentate în Parlament, au
dreptul la câte un loc de deputat, în condiţiile legii electorale. Cetăţenii
unei minorităţi naţionale pot fi reprezentaţi numai de o singură organizaţie.
(3) Numărul deputaţilor şi al senatorilor se stabileşte prin legea electorală,
în raport cu populaţia ţării.
ARTICOLUL 63
Durata mandatului
(1) Camera Deputaţilor şi Senatul sunt alese pentru un mandat de 4 ani, care se
prelungeşte de drept în stare de mobilizare, de război, de asediu sau de
urgenţă, până la încetarea acestora.
(2) Alegerile pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat se desfăşoară în cel
mult 3 luni de la expirarea mandatului sau de la dizolvarea Parlamentului.
(3) Parlamentul nou ales se întruneşte, la convocarea Preşedintelui României, în
cel mult 20 de zile de la alegeri.
(4) Mandatul Camerelor se prelungeşte până la întrunirea legală a noului
Parlament. În această perioadă nu poate fi revizuită Constituţia şi nu pot fi
adoptate, modificate sau abrogate legi organice.
(5) Proiectele de legi sau propunerile legislative înscrise pe ordinea de zi a
Parlamentului precedent îşi continuă procedura în noul Parlament.
ARTICOLUL 64
Organizarea internă
(1) Organizarea şi funcţionarea fiecărei Camere se stabilesc prin regulament
propriu. Resursele financiare ale Camerelor sunt prevăzute în bugetele aprobate
de acestea.
(2) Fiecare Cameră îşi alege un birou permanent. Preşedintele Camerei
Deputaţilor şi preşedintele Senatului se aleg pe durata mandatului Camerelor.
Ceilalţi membri ai birourilor permanente sunt aleşi la începutul fiecărei
sesiuni. Membrii birourilor permanente pot fi revocaţi înainte de expirarea
mandatului.
(3) Deputaţii şi senatorii se pot organiza în grupuri parlamentare, potrivit
regulamentului fiecărei Camere.
(4) Fiecare Cameră îşi constituie comisii permanente şi poate institui comisii
de anchetă sau alte comisii speciale. Camerele îşi pot constitui comisii comune.
(5) Birourile permanente şi comisiile parlamentare se alcătuiesc potrivit
configuraţiei politice a fiecărei Camere.
ARTICOLUL 65
Şedinţele Camerelor
(1) Camera Deputaţilor şi Senatul lucrează în şedinţe separate.
(2) Camerele îşi desfăşoară lucrările şi în şedinţe comune, potrivit unui
regulament adoptat cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, pentru:
a) primirea mesajului Preşedintelui României;
b) aprobarea bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat;
c) declararea mobilizării totale sau parţiale;
d) declararea stării de război;
e) suspendarea sau încetarea ostilităţilor militare;
f) aprobarea strategiei naţionale de apărare a ţării;
g) examinarea rapoartelor Consiliului Suprem de Apărare a Ţării;
h) numirea, la propunerea Preşedintelui României, a directorilor serviciilor de
informaţii şi exercitarea controlului asupra activităţii acestor servicii;
i) numirea Avocatului Poporului;
j) stabilirea statutului deputaţilor şi al senatorilor, stabilirea indemnizaţiei
şi a celorlalte drepturi ale acestora;
k) îndeplinirea altor atribuţii care, potrivit Constituţiei sau regulamentului,
se exercită în şedinţă comună.
ARTICOLUL 66
Sesiuni
(1) Camera Deputaţilor şi Senatul se întrunesc în două sesiuni ordinare pe an.
Prima sesiune începe în luna februarie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii iunie.
A doua sesiune începe în luna septembrie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii
decembrie.
(2) Camera Deputaţilor şi Senatul se întrunesc şi în sesiuni extraordinare, la
cererea Preşedintelui României, a biroului permanent al fiecărei Camere ori a
cel puţin o treime din numărul deputaţilor sau al senatorilor.
(3) Convocarea Camerelor se face de preşedinţii acestora.
ARTICOLUL 67
Actele juridice şi cvorumul legal
Camera Deputaţilor şi Senatul adoptă legi, hotărâri şi moţiuni, în prezenţa
majorităţii membrilor.
ARTICOLUL 68
Caracterul public al şedinţelor
(1) Şedinţele celor două Camere sunt publice.
(2) Camerele pot hotărî ca anumite şedinţe să fie secrete.
SECŢIUNEA a 2-a
Statutul deputaţilor şi al senatorilor
ARTICOLUL 69
Mandatul reprezentativ
(1) În exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul
poporului.
(2) Orice mandat imperativ este nul.
ARTICOLUL 70
Mandatul deputaţilor şi al senatorilor
(1) Deputaţii şi senatorii intră în exerciţiul mandatului la data întrunirii
legale a Camerei din care fac parte, sub condiţia validării alegerii şi a
depunerii jurământului. Jurământul se stabileşte prin lege organică.
(2) Calitatea de deputat sau de senator încetează la data întrunirii legale a
Camerelor nou alese sau în caz de demisie, de pierdere a drepturilor electorale,
de incompatibilitate ori de deces.
ARTICOLUL 71
Incompatibilităţi
(1) Nimeni nu poate fi, în acelaşi timp, deputat şi senator.
(2) Calitatea de deputat sau de senator este incompatibilă cu exercitarea
oricărei funcţii publice de autoritate, cu excepţia celei de membru al
Guvernului.
(3) Alte incompatibilităţi se stabilesc prin lege organică.
ARTICOLUL 72
Imunitatea parlamentară
(1) Deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru
voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului.
(2) Deputaţii şi senatorii pot fi urmăriţi şi trimişi în judecată penală pentru
fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în
exercitarea mandatului, dar nu pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi
fără încuviinţarea Camerei din care fac parte, după ascultarea lor. Urmărirea şi
trimiterea în judecată penală se pot face numai de către Parchetul de pe lângă
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie.
(3) În caz de infracţiune flagrantă, deputaţii sau senatorii pot fi reţinuţi şi
supuşi percheziţiei. Ministrul justiţiei îl va informa neîntârziat pe
preşedintele Camerei asupra reţinerii şi a percheziţiei. În cazul în care Camera
sesizată constată că nu există temei pentru reţinere, va dispune imediat
revocarea acestei măsuri.
SECŢIUNEA a 3-a
Legiferarea
ARTICOLUL 73
Categorii de legi
(1) Parlamentul adoptă legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare.
(2) Legile constituţionale sunt cele de revizuire a Constituţiei.
(3) Prin lege organică se reglementează:
a) sistemul electoral; organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale
Permanente;
b) organizarea, funcţionarea şi finanţarea partidelor politice;
c) statutul deputaţilor şi al senatorilor, stabilirea indemnizaţiei şi a
celorlalte drepturi ale acestora;
d) organizarea şi desfăşurarea referendumului;
e) organizarea Guvernului şi a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării;
f) regimul stării de mobilizare parţială sau totală a forţelor armate şi al
stării de război;
g) regimul stării de asediu şi al stării de urgenţă;
h) infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora;
i) acordarea amnistiei sau a graţierii colective;
j) statutul funcţionarilor publici;
k) contenciosul administrativ;
l) organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, a
instanţelor judecătoreşti, a Ministerului Public şi a Curţii de Conturi;
m) regimul juridic general al proprietăţii şi al moştenirii;
n) organizarea generală a învăţământului;
o) organizarea administraţiei publice locale, a teritoriului, precum şi regimul
general privind autonomia locală;
p) regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele şi
protecţia socială;
r) statutul minorităţilor naţionale din România;
s) regimul general al cultelor;
t) celelalte domenii pentru care în Constituţie se prevede adoptarea de legi
organice.
ARTICOLUL 74
Iniţiativa legislativă
(1) Iniţiativa legislativă aparţine, după caz, Guvernului, deputaţilor,
senatorilor sau unui număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot.
Cetăţenii care îşi manifestă dreptul la iniţiativă legislativă trebuie să
provină din cel puţin un sfert din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste
judeţe, respectiv în municipiul Bucureşti, trebuie să fie înregistrate cel puţin
5.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative.
(2) Nu pot face obiectul iniţiativei legislative a cetăţenilor problemele
fiscale, cele cu caracter internaţional, amnistia şi graţierea.
(3) Guvernul îşi exercită iniţiativa legislativă prin transmiterea proiectului
de lege către Camera competentă să îl adopte, ca primă Cameră sesizată.
(4) Deputaţii, senatorii şi cetăţenii care exercită dreptul la iniţiativă
legislativă pot prezenta propuneri legislative numai în forma cerută pentru
proiectele de legi.
(5) Propunerile legislative se supun dezbaterii mai întâi Camerei competente să
le adopte, ca primă Cameră sesizată.
ARTICOLUL 75
Sesizarea Camerelor
(1) Se supun spre dezbatere şi adoptare Camerei Deputaţilor, ca primă Cameră
sesizată, proiectele de legi şi propunerile legislative pentru ratificarea
tratatelor sau a altor acorduri internaţionale şi a măsurilor legislative ce
rezultă din aplicarea acestor tratate sau acorduri, precum şi proiectele legilor
organice prevăzute la articolul 31 alineatul (5), articolul 40 alineatul (3),
articolul 55 alineatul (2), articolul 58 alineatul (3), articolul 73 alineatul
(3) literele e), k), l), n), o), articolul 79 alineatul (2), articolul 102
alineatul (3), articolul 105 alineatul (2), articolul 117 alineatul (3),
articolul 118 alineatele (2) şi (3), articolul 120 alineatul (2), articolul 126
alineatele (4) şi (5) şi articolul 142 alineatul (5). Celelalte proiecte de legi
sau propuneri legislative se supun dezbaterii şi adoptării, ca primă Cameră
sesizată, Senatului.
(2) Prima Cameră sesizată se pronunţă în termen de 45 de zile. Pentru coduri şi
alte legi de complexitate deosebită termenul este de 60 de zile. În cazul
depăşirii acestor termene se consideră că proiectele de legi sau propunerile
legislative au fost adoptate.
(3) După adoptare sau respingere de către prima Cameră sesizată, proiectul sau
propunerea legislativă se trimite celeilalte Camere care va decide definitiv.
(4) În cazul în care prima Cameră sesizată adoptă o prevedere care, potrivit
alineatului (1), intră în competenţa sa decizională, prevederea este definitiv
adoptată dacă şi cea de-a doua Cameră este de acord. În caz contrar, numai
pentru prevederea respectivă, legea se întoarce la prima Cameră sesizată, care
va decide definitiv în procedură de urgenţă.
(5) Dispoziţiile alineatului (4) referitoare la întoarcerea legii se aplică în
mod corespunzător şi în cazul în care Camera decizională adoptă o prevedere
pentru care competenţa decizională aparţine primei Camere.
ARTICOLUL 76
Adoptarea legilor şi a hotărârilor
(1) Legile organice şi hotărârile privind regulamentele Camerelor se adoptă cu
votul majorităţii membrilor fiecărei Camere.
(2) Legile ordinare şi hotărârile se adoptă cu votul majorităţii membrilor
prezenţi din fiecare Cameră.
(3) La cererea Guvernului sau din proprie iniţiativă, Parlamentul poate adopta
proiecte de legi sau propuneri legislative cu procedură de urgenţă, stabilită
potrivit regulamentului fiecărei Camere.
ARTICOLUL 77
Promulgarea legii
(1) Legea se trimite, spre promulgare, Preşedintelui României. Promulgarea legii
se face în termen de cel mult 20 de zile de la primire.
(2) Înainte de promulgare, Preşedintele poate cere Parlamentului, o singură
dată, reexaminarea legii.
(3) Dacă Preşedintele a cerut reexaminarea legii ori dacă s-a cerut verificarea
constituţionalităţii ei, promulgarea legii se face în cel mult 10 zile de la
primirea legii adoptate după reexaminare sau de la primirea deciziei Curţii
Constituţionale, prin care i s-a confirmat constituţionalitatea.
ARTICOLUL 78
Intrarea în vigoare a legii
Legea se publică în Monitorul Oficial al României şi intră în vigoare la 3 zile
de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei.
ARTICOLUL 79
Consiliul Legislativ
(1) Consiliul Legislativ este organ consultativ de specialitate al
Parlamentului, care avizează proiectele de acte normative în vederea
sistematizării, unificării şi coordonării întregii legislaţii. El ţine evidenţa
oficială a legislaţiei României.
(2) Înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ se stabilesc
prin lege organică.
CAPITOLUL II
Preşedintele României
ARTICOLUL 80
Rolul Preşedintelui
(1) Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei
naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării.
(2) Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna
funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită
funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.
ARTICOLUL 81
Alegerea Preşedintelui
(1) Preşedintele României este ales prin vot universal, egal, direct, secret şi
liber exprimat.
(2) Este declarat ales candidatul care a întrunit, în primul tur de scrutin,
majoritatea de voturi ale alegătorilor înscrişi în listele electorale.
(3) În cazul în care nici unul dintre candidaţi nu a întrunit această
majoritate, se organizează al doilea tur de scrutin, între primii doi candidaţi
stabiliţi în ordinea numărului de voturi obţinute în primul tur. Este declarat
ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi.
(4) Nici o persoană nu poate îndeplini funcţia de Preşedinte al României decât
pentru cel mult două mandate. Acestea pot fi şi succesive.
ARTICOLUL 82
Validarea mandatului şi depunerea jurământului
(1) Rezultatul alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României este validat
de Curtea Constituţională.
(2) Candidatul a cărui alegere a fost validată depune în faţa Camerei
Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, următorul jurământ:
"Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi
materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr
democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor,
suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României.
Aşa să-mi ajute Dumnezeu!".
ARTICOLUL 83
Durata mandatului
(1) Mandatul Preşedintelui României este de 5 ani şi se exercită de la data
depunerii jurământului.
(2) Preşedintele României îşi exercită mandatul până la depunerea jurământului
de Preşedintele nou ales.
(3) Mandatul Preşedintelui României poate fi prelungit, prin lege organică, în
caz de război sau de catastrofă.
ARTICOLUL 84
Incompatibilităţi şi imunităţi
(1) În timpul mandatului, Preşedintele României nu poate fi membru al unui
partid şi nu poate îndeplini nici o altă funcţie publică sau privată.
(2) Preşedintele României se bucură de imunitate. Prevederile articolului 72
alineatul (1) se aplică în mod corespunzător.
ARTICOLUL 85
Numirea Guvernului
(1) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru
şi numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament.
(2) În caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului, Preşedintele
revocă şi numeşte, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai
Guvernului.
(3) Dacă prin propunerea de remaniere se schimbă structura sau compoziţia
politică a Guvernului, Preşedintele României va putea exercita atribuţia
prevăzută la alineatul (2) numai pe baza aprobării Parlamentului, acordată la
propunerea primului-ministru.
ARTICOLUL 86
Consultarea Guvernului
Preşedintele României poate consulta Guvernul cu privire la probleme urgente şi
de importanţă deosebită.
ARTICOLUL 87
Participarea la şedinţele Guvernului
(1) Preşedintele României poate lua parte la şedinţele Guvernului în care se
dezbat probleme de interes naţional privind politica externă, apărarea ţării,
asigurarea ordinii publice şi, la cererea primului-ministru, în alte situaţii.
(2) Preşedintele României prezidează şedinţele Guvernului la care participă.
ARTICOLUL 88
Mesaje
Preşedintele României adresează Parlamentului mesaje cu privire la principalele
probleme politice ale naţiunii.
ARTICOLUL 89
Dizolvarea Parlamentului
(1) După consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor
parlamentare, Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu
a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile
de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de
învestitură.
(2) În cursul unui an, Parlamentul poate fi dizolvat o singură dată.
(3) Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele 6 luni ale mandatului
Preşedintelui României şi nici în timpul stării de mobilizare, de război, de
asediu sau de urgenţă.
ARTICOLUL 90
Referendumul
Preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului
să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes
naţional.
ARTICOLUL 91
Atribuţii în domeniul politicii externe
(1) Preşedintele încheie tratate internaţionale în numele României, negociate de
Guvern, şi le supune spre ratificare Parlamentului, într-un termen rezonabil.
Celelalte tratate şi acorduri internaţionale se încheie, se aprobă sau se
ratifică potrivit procedurii stabilite prin lege.
(2) Preşedintele, la propunerea Guvernului, acreditează şi recheamă
reprezentanţii diplomatici ai României şi aprobă înfiinţarea, desfiinţarea sau
schimbarea rangului misiunilor diplomatice.
(3) Reprezentanţii diplomatici ai altor state sunt acreditaţi pe lângă
Preşedintele României.
ARTICOLUL 92
Atribuţii în domeniul apărării
(1) Preşedintele României este comandantul forţelor armate şi îndeplineşte
funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.
(2) El poate declara, cu aprobarea prealabilă a Parlamentului, mobilizarea
parţială sau totală a forţelor armate. Numai în cazuri excepţionale, hotărârea
Preşedintelui se supune ulterior aprobării Parlamentului, în cel mult 5 zile de
la adoptare.
(3) În caz de agresiune armată îndreptată împotriva ţării, Preşedintele României
ia măsuri pentru respingerea agresiunii şi le aduce neîntârziat la cunoştinţă
Parlamentului, printr-un mesaj. Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se
convoacă de drept în 24 de ore de la declanşarea agresiunii.
(4) În caz de mobilizare sau de război Parlamentul îşi continuă activitatea pe
toată durata acestor stări, iar dacă nu se află în sesiune, se convoacă de drept
în 24 de ore de la declararea lor.
ARTICOLUL 93
Măsuri excepţionale
(1) Preşedintele României instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea
de urgenţă în întreaga ţară ori în unele unităţi administrativ-teritoriale şi
solicită Parlamentului încuviinţarea măsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la
luarea acesteia.
(2) Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în cel mult
48 de ore de la instituirea stării de asediu sau a stării de urgenţă şi
funcţionează pe toată durata acestora.
ARTICOLUL 94
Alte atribuţii
Preşedintele României îndeplineşte şi următoarele atribuţii:
a) conferă decoraţii şi titluri de onoare;
b) acordă gradele de mareşal, de general şi de amiral;
c) numeşte în funcţii publice, în condiţiile prevăzute de lege;
d) acordă graţierea individuală.
ARTICOLUL 95
Suspendarea din funcţie
(1) În cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile
Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera
Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi
senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale. Preşedintele poate da
Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută.
(2) Propunerea de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime
din numărul deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă
Preşedintelui.
(3) Dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de
zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui.
ARTICOLUL 96
Punerea sub acuzare
(1) Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, cu votul a cel puţin două
treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor, pot hotărî punerea sub acuzare a
Preşedintelui României pentru înaltă trădare.
(2) Propunerea de punere sub acuzare poate fi iniţiată de majoritatea
deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui
României pentru a putea da explicaţii cu privire la faptele ce i se impută.
(3) De la data punerii sub acuzare şi până la data demiterii Preşedintele este
suspendat de drept.
(4) Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Preşedintele este demis de drept la data rămânerii definitive a hotărârii de
condamnare.
ARTICOLUL 97
Vacanţa funcţiei
(1) Vacanţa funcţiei de Preşedinte al României intervine în caz de demisie, de
demitere din funcţie, de imposibilitate definitivă a exercitării atribuţiilor
sau de deces.
(2) În termen de 3 luni de la data la care a intervenit vacanţa funcţiei de
Preşedinte al României, Guvernul va organiza alegeri pentru un nou Preşedinte.
ARTICOLUL 98
Interimatul funcţiei
(1) Dacă funcţia de Preşedinte devine vacantă ori dacă Preşedintele este
suspendat din funcţie sau dacă se află în imposibilitate temporară de a-şi
exercita atribuţiile, interimatul se asigură, în ordine, de preşedintele
Senatului sau de preşedintele Camerei Deputaţilor.
(2) Atribuţiile prevăzute la articolele 88-90 nu pot fi exercitate pe durata
interimatului funcţiei prezidenţiale.
ARTICOLUL 99
Răspunderea preşedintelui interimar
Dacă persoana care asigură interimatul funcţiei de Preşedinte al României
săvârşeşte fapte grave, prin care se încalcă prevederile Constituţiei, se aplică
articolul 95 şi articolul 98.
ARTICOLUL 100
Actele Preşedintelui
(1) În exercitarea atribuţiilor sale, Preşedintele României emite decrete care
se publică în Monitorul Oficial al României. Nepublicarea atrage inexistenţa
decretului.
(2) Decretele emise de Preşedintele României în exercitarea atribuţiilor sale
prevăzute în articolul 91 alineatele (1) şi (2), articolul 92 alineatele (2) şi
(3), articolul 93 alineatul (1) şi articolul 94 literele a), b) şi d) se
contrasemnează de primul-ministru.
ARTICOLUL 101
Indemnizaţia şi celelalte drepturi
Indemnizaţia şi celelalte drepturi ale Preşedintelui României se stabilesc prin
lege.
CAPITOLUL III
Guvernul
ARTICOLUL 102
Rolul şi structura
(1) Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament,
asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea
generală a administraţiei publice.
(2) În îndeplinirea atribuţiilor sale, Guvernul cooperează cu organismele
sociale interesate.
(3) Guvernul este alcătuit din prim-ministru, miniştri şi alţi membri stabiliţi
prin lege organică.
ARTICOLUL 103
Învestitura
(1) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de
prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în
Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate
în Parlament.
(2) Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de
la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a
întregii liste a Guvernului.
(3) Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat,
în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii
deputaţilor şi senatorilor.
ARTICOLUL 104
Jurământul de credinţă
(1) Primul-ministru, miniştrii şi ceilalţi membri ai Guvernului vor depune
individual, în faţa Preşedintelui României, jurământul de la articolul 82.
(2) Guvernul în întregul său şi fiecare membru în parte îşi exercită mandatul,
începând de la data depunerii jurământului.
ARTICOLUL 105
Incompatibilităţi
(1) Funcţia de membru al Guvernului este incompatibilă cu exercitarea altei
funcţii publice de autoritate, cu excepţia celei de deputat sau de senator. De
asemenea, ea este incompatibilă cu exercitarea unei funcţii de reprezentare
profesională salarizate în cadrul organizaţiilor cu scop comercial.
(2) Alte incompatibilităţi se stabilesc prin lege organică.
ARTICOLUL 106
Încetarea funcţiei de membru al Guvernului
Funcţia de membru al Guvernului încetează în urma demisiei, a revocării, a
pierderii drepturilor electorale, a stării de incompatibilitate, a decesului,
precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.
ARTICOLUL 107
Primul-ministru
(1) Primul-ministru conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor
acestuia, respectând atribuţiile ce le revin. De asemenea, prezintă Camerei
Deputaţilor sau Senatului rapoarte şi declaraţii cu privire la politica
Guvernului, care se dezbat cu prioritate.
(2) Preşedintele României nu îl poate revoca pe primul-ministru.
(3) Dacă primul-ministru se află în una dintre situaţiile prevăzute la articolul
106, cu excepţia revocării, sau este în imposibilitate de a-şi exercita
atribuţiile, Preşedintele României va desemna un alt membru al Guvernului ca
prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuţiile primului-ministru, până
la formarea noului Guvern. Interimatul, pe perioada imposibilităţii exercitării
atribuţiilor, încetează dacă primul-ministru îşi reia activitatea în Guvern.
(4) Prevederile alineatului (3) se aplică în mod corespunzător şi celorlalţi
membri ai Guvernului, la propunerea primului-ministru, pentru o perioadă de cel
mult 45 de zile.
ARTICOLUL 108
Actele Guvernului
(1) Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe.
(2) Hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor.
(3) Ordonanţele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele
şi în condiţiile prevăzute de aceasta.
(4) Hotărârile şi ordonanţele adoptate de Guvern se semnează de primul-ministru,
se contrasemnează de miniştrii care au obligaţia punerii lor în executare şi se
publică în Monitorul Oficial al României. Nepublicarea atrage inexistenţa
hotărârii sau a ordonanţei. Hotărârile care au caracter militar se comunică
numai instituţiilor interesate.
ARTICOLUL 109
Răspunderea membrilor Guvernului
(1) Guvernul răspunde politic numai în faţa Parlamentului pentru întreaga sa
activitate. Fiecare membru al Guvernului răspunde politic solidar cu ceilalţi
membri pentru activitatea Guvernului şi pentru actele acestuia.
(2) Numai Camera Deputaţilor, Senatul şi Preşedintele României au dreptul să
ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în
exerciţiul funcţiei lor. Dacă s-a cerut urmărirea penală, Preşedintele României
poate dispune suspendarea acestora din funcţie. Trimiterea în judecată a unui
membru al Guvernului atrage suspendarea lui din funcţie. Competenţa de judecată
aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
(3) Cazurile de răspundere şi pedepsele aplicabile membrilor Guvernului sunt
reglementate printr-o lege privind responsabilitatea ministerială.
ARTICOLUL 110
Încetarea mandatului
(1) Guvernul îşi exercită mandatul până la data validării alegerilor
parlamentare generale.
(2) Guvernul este demis la data retragerii de către Parlament a încrederii
acordate sau dacă primul-ministru se află în una dintre situaţiile prevăzute la
articolul 106, cu excepţia revocării, ori este în imposibilitatea de a-şi
exercita atribuţiile mai mult de 45 de zile.
(3) În situaţiile prevăzute în alineatul (2) sunt aplicabile prevederile
articolului 103.
(4) Guvernul al cărui mandat a încetat potrivit alineatelor (1) şi (2)
îndeplineşte numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice, până
la depunerea jurământului de membrii noului Guvern.
CAPITOLUL IV
Raporturile Parlamentului cu Guvernul
ARTICOLUL 111
Informarea Parlamentului
(1) Guvernul şi celelalte organe ale administraţiei publice, în cadrul
controlului parlamentar al activităţii lor, sunt obligate să prezinte
informaţiile şi documentele cerute de Camera Deputaţilor, de Senat sau de
comisiile parlamentare, prin intermediul preşedinţilor acestora. În cazul în
care o iniţiativă legislativă implică modificarea prevederilor bugetului de stat
sau a bugetului asigurărilor sociale de stat, solicitarea informării este
obligatorie.
(2) Membrii Guvernului au acces la lucrările Parlamentului. Dacă li se solicită
prezenţa, participarea lor este obligatorie.
ARTICOLUL 112
Întrebări, interpelări şi moţiuni simple
(1) Guvernul şi fiecare dintre membrii săi au obligaţia să răspundă la
întrebările sau la interpelările formulate de deputaţi sau de senatori, în
condiţiile prevăzute de regulamentele celor două Camere ale Parlamentului.
(2) Camera Deputaţilor sau Senatul poate adopta o moţiune simplă prin care să-şi
exprime poziţia cu privire la o problemă de politică internă sau externă ori,
după caz, cu privire la o problemă ce a făcut obiectul unei interpelări.
ARTICOLUL 113
Moţiunea de cenzură
(1) Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, pot retrage încrederea
acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, cu votul majorităţii
deputaţilor şi senatorilor.
(2) Moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul
total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii.
(3) Moţiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată
în şedinţa comună a celor două Camere.
(4) Dacă moţiunea de cenzură a fost respinsă, deputaţii şi senatorii care au
semnat-o nu mai pot iniţia, în aceeaşi sesiune, o nouă moţiune de cenzură, cu
excepţia cazului în care Guvernul îşi angajează răspunderea potrivit articolului
114.
ARTICOLUL 114
Angajarea răspunderii Guvernului
(1) Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a
Senatului, în şedinţă comună, asupra unui program, a unei declaraţii de politică
generală sau a unui proiect de lege.
(2) Guvernul este demis dacă o moţiune de cenzură, depusă în termen de 3 zile de
la prezentarea programului, a declaraţiei de politică generală sau a proiectului
de lege, a fost votată în condiţiile articolului 113.
(3) Dacă Guvernul nu a fost demis potrivit alineatului (2), proiectul de lege
prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de
Guvern, se consideră adoptat, iar aplicarea programului sau a declaraţiei de
politică generală devine obligatorie pentru Guvern.
(4) În cazul în care Preşedintele României cere reexaminarea legii adoptate
potrivit alineatului (3), dezbaterea acesteia se va face în şedinţa comună a
celor două Camere.
ARTICOLUL 115
Delegarea legislativă
(1) Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a
emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice.
(2) Legea de abilitare va stabili, în mod obligatoriu, domeniul şi data până la
care se pot emite ordonanţe.
(3) Dacă legea de abilitare o cere, ordonanţele se supun aprobării
Parlamentului, potrivit procedurii legislative, până la împlinirea termenului de
abilitare. Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanţei.
(4) Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a
căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în
cuprinsul acestora.
(5) Ordonanţa de urgenţă intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere
în procedură de urgenţă la Camera competentă să fie sesizată şi după publicarea
ei în Monitorul Oficial al României. Camerele, dacă nu se află în sesiune, se
convoacă în mod obligatoriu în 5 zile de la depunere sau, după caz, de la
trimitere. Dacă în termen de cel mult 30 de zile de la depunere, Camera sesizată
nu se pronunţă asupra ordonanţei, aceasta este considerată adoptată şi se
trimite celeilalte Camere care decide de asemenea în procedură de urgenţă.
Ordonanţa de urgenţă cuprinzând norme de natura legii organice se aprobă cu
majoritatea prevăzută la articolul 76 alineatul (1).
(6) Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor
constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului,
drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile
electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate
publică.
(7) Ordonanţele cu care Parlamentul a fost sesizat se aprobă sau se resping
printr-o lege în care vor fi cuprinse şi ordonanţele ale căror efecte au încetat
potrivit alineatului (3).
(8) Prin legea de aprobare sau de respingere se vor reglementa, dacă este cazul,
măsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de
aplicare a ordonanţei.
CAPITOLUL V
Administraţia publică
SECŢIUNEA 1
Administraţia publică centrală de specialitate
ARTICOLUL 116
Structura
(1) Ministerele se organizează numai în subordinea Guvernului.
(2) Alte organe de specialitate se pot organiza în subordinea Guvernului ori a
ministerelor sau ca autorităţi administrative autonome.
ARTICOLUL 117
Înfiinţarea
(1) Ministerele se înfiinţează, se organizează şi funcţionează potrivit legii.
(2) Guvernul şi ministerele, cu avizul Curţii de Conturi, pot înfiinţa organe de
specialitate, în subordinea lor, numai dacă legea le recunoaşte această
competenţă.
(3) Autorităţi administrative autonome se pot înfiinţa prin lege organică.
ARTICOLUL 118
Forţele armate
(1) Armata este subordonată exclusiv voinţei poporului pentru garantarea
suveranităţii, a independenţei şi a unităţii statului, a integrităţii
teritoriale a ţării şi a democraţiei constituţionale. În condiţiile legii şi ale
tratatelor internaţionale la care România este parte, armata contribuie la
apărarea colectivă în sistemele de alianţă militară şi participă la acţiuni
privind menţinerea sau restabilirea păcii.
(2) Structura sistemului naţional de apărare, pregătirea populaţiei, a economiei
şi a teritoriului pentru apărare, precum şi statutul cadrelor militare, se
stabilesc prin lege organică.
(3) Prevederile alineatelor (1) şi (2) se aplică, în mod corespunzător, şi
celorlalte componente ale forţelor armate stabilite potrivit legii.
(4) Organizarea de activităţi militare sau paramilitare în afara unei autorităţi
statale este interzisă.
(5) Pe teritoriul României pot intra, staţiona, desfăşura operaţiuni sau trece
trupe străine numai în condiţiile legii sau ale tratatelor internaţionale la
care România este parte.
ARTICOLUL 119
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării organizează şi coordonează unitar
activităţile care privesc apărarea ţării şi securitatea naţională, participarea
la menţinerea securităţii internaţionale şi la apărarea colectivă în sistemele
de alianţă militară, precum şi la acţiuni de menţinere sau de restabilire a
păcii.
SECŢIUNEA a 2-a
Administraţia publică locală
ARTICOLUL 120
Principii de bază
(1) Administraţia publică din unităţile administrativ-teritoriale se întemeiază
pe principiile descentralizării, autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor
publice.
(2) În unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei
minorităţi naţionale au o pondere semnificativă se asigură folosirea limbii
minorităţii naţionale respective în scris şi oral în relaţiile cu autorităţile
administraţiei publice locale şi cu serviciile publice deconcentrate, în
condiţiile prevăzute de legea organică.
ARTICOLUL 121
Autorităţi comunale şi orăşeneşti
(1) Autorităţile administraţiei publice, prin care se realizează autonomia
locală în comune şi în oraşe, sunt consiliile locale alese şi primarii aleşi, în
condiţiile legii.
(2) Consiliile locale şi primarii funcţionează, în condiţiile legii, ca
autorităţi administrative autonome şi rezolvă treburile publice din comune şi
din oraşe.
(3) Autorităţile prevăzute la alineatul (1) se pot constitui şi în
subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor.
ARTICOLUL 122
Consiliul judeţean
(1) Consiliul judeţean este autoritatea administraţiei publice pentru
coordonarea activităţii consiliilor comunale şi orăşeneşti, în vederea
realizării serviciilor publice de interes judeţean.
(2) Consiliul judeţean este ales şi funcţionează în condiţiile legii.
ARTICOLUL 123
Prefectul
(1) Guvernul numeşte un prefect în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti.
(2) Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local şi conduce serviciile
publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale
administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale.
(3) Atribuţiile prefectului se stabilesc prin lege organică.
(4) Între prefecţi, pe de o parte, consiliile locale şi primari, precum şi
consiliile judeţene şi preşedinţii acestora, pe de altă parte, nu există
raporturi de subordonare.
(5) Prefectul poate ataca, în faţa instanţei de contencios administrativ, un act
al consiliului judeţean, al celui local sau al primarului, în cazul în care
consideră actul ilegal. Actul atacat este suspendat de drept.
CAPITOLUL VI
Autoritatea judecătorească
SECŢIUNEA 1
Instanţele judecătoreşti
ARTICOLUL 124
Înfăptuirea justiţiei
(1) Justiţia se înfăptuieşte în numele legii.
(2) Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi.
(3) Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii.
ARTICOLUL 125
Statutul judecătorilor
(1) Judecătorii numiţi de Preşedintele României sunt inamovibili, în condiţiile
legii.
(2) Propunerile de numire, precum şi promovarea, transferarea şi sancţionarea
judecătorilor sunt de competenţa Consiliului Superior al Magistraturii, în
condiţiile legii sale organice.
(3) Funcţia de judecător este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau
privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior.
ARTICOLUL 126
Instanţele judecătoreşti
(1) Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin
celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.
(2) Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute
numai prin lege.
(3) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea
unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei
sale.
(4) Compunerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi regulile de funcţionare a
acesteia se stabilesc prin lege organică.
(5) Este interzisă înfiinţarea de instanţe extraordinare. Prin lege organică pot
fi înfiinţate instanţe specializate în anumite materii, cu posibilitatea
participării, după caz, a unor persoane din afara magistraturii.
(6) Controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice,
pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu excepţia celor care
privesc raporturile cu Parlamentul, precum şi a actelor de comandament cu
caracter militar. Instanţele de contencios administrativ sunt competente să
soluţioneze cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau, după caz, prin
dispoziţii din ordonanţe declarate neconstituţionale.
ARTICOLUL 127
Caracterul public al dezbaterilor
Şedinţele de judecată sunt publice, afară de cazurile prevăzute de lege.
ARTICOLUL 128
Folosirea limbii materne şi a interpretului în justiţie
(1) Procedura judiciară se desfăşoară în limba română.
(2) Cetăţenii români aparţinând minorităţilor naţionale au dreptul să se exprime
în limba maternă în faţa instanţelor de judecată, în condiţiile legii organice.
(3) Modalităţile de exercitare a dreptului prevăzut la alineatul (2), inclusiv
prin folosirea de interpreţi sau traduceri, se vor stabili astfel încât să nu
împiedice buna administrare a justiţiei şi să nu implice cheltuieli suplimentare
pentru cei interesaţi.
(4) Cetăţenii străini şi apatrizii care nu înţeleg sau nu vorbesc limba română
au dreptul de a lua cunoştinţă de toate actele şi lucrările dosarului, de a
vorbi în instanţă şi de a pune concluzii, prin interpret; în procesele penale
acest drept este asigurat în mod gratuit.
ARTICOLUL 129
Folosirea căilor de atac
Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot
exercita căile de atac, în condiţiile legii.
ARTICOLUL 130
Poliţia instanţelor
Instanţele judecătoreşti dispun de poliţia pusă în serviciul lor.
SECŢIUNEA a 2-a
Ministerul Public
ARTICOLUL 131
Rolul Ministerului Public
(1) În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale
ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile
cetăţenilor.
(2) Ministerul Public îşi exercită atribuţiile prin procurori constituiţi în
parchete, în condiţiile legii.
(3) Parchetele funcţionează pe lângă instanţele de judecată, conduc şi
supraveghează activitatea de cercetare penală a poliţiei judiciare, în
condiţiile legii.
ARTICOLUL 132
Statutul procurorilor
(1) Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al
imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului
justiţiei.
(2) Funcţia de procuror este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau
privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior.
SECŢIUNEA a 3-a
Consiliul Superior al Magistraturii
ARTICOLUL 133
Rolul şi structura
(1) Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei.
(2) Consiliul Superior al Magistraturii este alcătuit din 19 membri, din care:
a) 14 sunt aleşi în adunările generale ale magistraţilor şi validaţi de Senat;
aceştia fac parte din două secţii, una pentru judecători şi una pentru
procurori; prima secţie este compusă din 9 judecători, iar cea de-a doua din 5
procurori;
b) 2 reprezentanţi ai societăţii civile, specialişti în domeniul dreptului, care
se bucură de înaltă reputaţie profesională şi morală, aleşi de Senat; aceştia
participă numai la lucrările în plen;
c) ministrul justiţiei, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi
procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie.
(3) Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii este ales pentru un
mandat de un an, ce nu poate fi reînnoit, dintre magistraţii prevăzuţi la
alineatul (2) litera a).
(4) Durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este de 6
ani.
(5) Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii se iau prin vot secret.
(6) Preşedintele României prezidează lucrările Consiliului Superior al
Magistraturii la care participă.
(7) Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii sunt definitive şi
irevocabile, cu excepţia celor prevăzute la articolul 134 alineatul (2).
ARTICOLUL 134
Atribuţii
(1) Consiliul Superior al Magistraturii propune Preşedintelui României numirea
în funcţie a judecătorilor şi a procurorilor, cu excepţia celor stagiari, în
condiţiile legii.
(2) Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de instanţă de
judecată, prin secţiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a
judecătorilor şi a procurorilor, potrivit procedurii stabilite prin legea sa
organică. În aceste situaţii, ministrul justiţiei, preşedintele Înaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie nu au drept de vot.
(3) Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară pot
fi atacate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
(4) Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite
prin legea sa organică, în realizarea rolului său de garant al independenţei
justiţiei.
Pagina pusa la dispozitie cu ajutorul unei aplicatii software de legislatie - LEX WAY. Pentru detalii viziteaza www.eto-lex.ro.
TITLUL IV
Economia şi finanţele publice
ARTICOLUL 135
Economia
(1) Economia României este economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi
concurenţă.
(2) Statul trebuie să asigure:
a) libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului
favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie;
b) protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi
valutară;
c) stimularea cercetării ştiinţifice şi tehnologice naţionale, a artei şi
protecţia dreptului de autor;
d) exploatarea resurselor naturale, în concordanţă cu interesul naţional;
e) refacerea şi ocrotirea mediului înconjurător, precum şi menţinerea
echilibrului ecologic;
f) crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii;
g) aplicarea politicilor de dezvoltare regională în concordanţă cu obiectivele
Uniunii Europene.
ARTICOLUL 136
Proprietatea
(1) Proprietatea este publică sau privată.
(2) Proprietatea publică este garantată şi ocrotită prin lege şi aparţine
statului sau unităţilor administrativ-teritoriale.
(3) Bogăţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu
potenţial energetic valorificabil, de interes naţional, plajele, marea
teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului
continental, precum şi alte bunuri stabilite de legea organică, fac obiectul
exclusiv al proprietăţii publice.
(4) Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condiţiile legii
organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor
publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fi date în
folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică.
(5) Proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile legii organice.
ARTICOLUL 137
Sistemul financiar
(1) Formarea, administrarea, întrebuinţarea şi controlul resurselor financiare
ale statului, ale unităţilor administrativ-teritoriale şi ale instituţiilor
publice sunt reglementate prin lege.
(2) Moneda naţională este leul, iar subdiviziunea acestuia, banul. În condiţiile
aderării la Uniunea Europeană, prin lege organică se poate recunoaşte circulaţia
şi înlocuirea monedei naţionale cu aceea a Uniunii Europene.
ARTICOLUL 138
Bugetul public naţional
(1) Bugetul public naţional cuprinde bugetul de stat, bugetul asigurărilor
sociale de stat şi bugetele locale ale comunelor, ale oraşelor şi ale judeţelor.
(2) Guvernul elaborează anual proiectul bugetului de stat şi pe cel al
asigurărilor sociale de stat, pe care le supune, separat, aprobării
Parlamentului.
(3) Dacă legea bugetului de stat şi legea bugetului asigurărilor sociale de stat
nu au fost adoptate cu cel puţin 3 zile înainte de expirarea exerciţiului
bugetar, se aplică în continuare bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale
de stat ale anului precedent, până la adoptarea noilor bugete.
(4) Bugetele locale se elaborează, se aprobă şi se execută în condiţiile legii.
(5) Nici o cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de
finanţare.
ARTICOLUL 139
Impozite, taxe şi alte contribuţii
(1) Impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale
bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege.
(2) Impozitele şi taxele locale se stabilesc de consiliile locale sau judeţene,
în limitele şi în condiţiile legii.
(3) Sumele reprezentând contribuţiile la constituirea unor fonduri se folosesc,
în condiţiile legii, numai potrivit destinaţiei acestora.
ARTICOLUL 140
Curtea de Conturi
(1) Curtea de Conturi exercită controlul asupra modului de formare, de
administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale
sectorului public. În condiţiile legii organice, litigiile rezultate din
activitatea Curţii de Conturi se soluţionează de instanţele judecătoreşti
specializate.
(2) Curtea de Conturi prezintă anual Parlamentului un raport asupra conturilor
de gestiune ale bugetului public naţional din exerciţiul bugetar expirat,
cuprinzând şi neregulile constatate.
(3) La cererea Camerei Deputaţilor sau a Senatului, Curtea de Conturi
controlează modul de gestionare a resurselor publice şi raportează despre cele
constatate.
(4) Consilierii de conturi sunt numiţi de Parlament pentru un mandat de 9 ani,
care nu poate fi prelungit sau înnoit. Membrii Curţii de Conturi sunt
independenţi în exercitarea mandatului lor şi inamovibili pe toată durata
acestuia. Ei sunt supuşi incompatibilităţilor prevăzute de lege pentru
judecători.
(5) Curtea de Conturi se înnoieşte cu o treime din consilierii de conturi numiţi
de Parlament, din 3 în 3 ani, în condiţiile prevăzute de legea organică a
Curţii.
(6) Revocarea membrilor Curţii de Conturi se face de către Parlament, în
cazurile şi condiţiile prevăzute de lege.
ARTICOLUL 141
Consiliul Economic şi Social
Consiliul Economic şi Social este organ consultativ al Parlamentului şi al
Guvernului în domeniile de specialitate stabilite prin legea sa organică de
înfiinţare, organizare şi funcţionare.
Pagina pusa la dispozitie cu ajutorul unui program legislativ - LEX WAY. Pentru detalii viziteaza www.eto-lex.ro.
TITLUL V
Curtea Constituţională
ARTICOLUL 142
Structura
(1) Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei.
(2) Curtea Constituţională se compune din nouă judecători, numiţi pentru un
mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit.
(3) Trei judecători sunt numiţi de Camera Deputaţilor, trei de Senat şi trei de
Preşedintele României.
(4) Judecătorii Curţii Constituţionale aleg, prin vot secret, preşedintele
acesteia, pentru o perioadă de 3 ani.
(5) Curtea Constituţională se înnoieşte cu o treime din judecătorii ei, din 3 în
3 ani, în condiţiile prevăzute de legea organică a Curţii.
ARTICOLUL 143
Condiţii pentru numire
Judecătorii Curţii Constituţionale trebuie să aibă pregătire juridică
superioară, înaltă competenţă profesională şi o vechime de cel puţin 18 ani în
activitatea juridică sau în învăţământul juridic superior.
ARTICOLUL 144
Incompatibilităţi
Funcţia de judecător al Curţii Constituţionale este incompatibilă cu oricare
altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din
învăţământul juridic superior.
ARTICOLUL 145
Independenţa şi inamovibilitatea
Judecătorii Curţii Constituţionale sunt independenţi în exercitarea mandatului
lor şi inamovibili pe durata acestuia.
ARTICOLUL 146
Atribuţii
Curtea Constituţională are următoarele atribuţii:
a) se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor, înainte de promulgarea
acestora, la sesizarea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor
două Camere, a Guvernului, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Avocatului
Poporului, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de
senatori, precum şi, din oficiu, asupra iniţiativelor de revizuire a
Constituţiei;
b) se pronunţă asupra constituţionalităţii tratatelor sau altor acorduri
internaţionale, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui
număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori;
c) se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului, la
sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui grup parlamentar
sau a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori;
d) hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi
ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj
comercial; excepţia de neconstituţionalitate poate fi ridicată şi direct de
Avocatul Poporului;
e) soluţionează conflictele juridice de natură constituţională dintre
autorităţile publice, la cererea Preşedintelui României, a unuia dintre
preşedinţii celor două Camere, a primului-ministru sau a preşedintelui
Consiliului Superior al Magistraturii;
f) veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României şi
confirmă rezultatele sufragiului;
g) constată existenţa împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea
funcţiei de Preşedinte al României şi comunică cele constatate Parlamentului şi
Guvernului;
h) dă aviz consultativ pentru propunerea de suspendare din funcţie a
Preşedintelui României;
i) veghează la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea
referendumului şi confirmă rezultatele acestuia;
j) verifică îndeplinirea condiţiilor pentru exercitarea iniţiativei legislative
de către cetăţeni;
k) hotărăşte asupra contestaţiilor care au ca obiect constituţionalitatea unui
partid politic;
l) îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de legea organică a Curţii.
ARTICOLUL 147
Deciziile Curţii Constituţionale
(1) Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din
regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele
juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în
acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile
neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen,
dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
(2) În cazurile de neconstituţionalitate care privesc legile, înainte de
promulgarea acestora, Parlamentul este obligat să reexamineze dispoziţiile
respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curţii Constituţionale.
(3) În cazul în care constituţionalitatea tratatului sau acordului internaţional
a fost constatată potrivit articolului 146 litera b), acesta nu poate face
obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate. Tratatul sau acordul
internaţional constatat ca fiind neconstituţional nu poate fi ratificat.
(4) Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al
României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere
numai pentru viitor.
Pagina pusa la dispozitie cu ajutorul unui program de legislatie romaneasca - LEX WAY. Pentru detalii viziteaza www.eto-lex.ro.
TITLUL VI
Integrarea euroatlantică
ARTICOLUL 148
Integrarea în Uniunea Europeană
(1) Aderarea României la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, în scopul
transferării unor atribuţii către instituţiile comunitare, precum şi al
exercitării în comun cu celelalte state membre a competenţelor prevăzute în
aceste tratate, se face prin lege adoptată în şedinţa comună a Camerei
Deputaţilor şi Senatului, cu o majoritate de două treimi din numărul deputaţilor
şi senatorilor.
(2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii
Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu,
au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea
prevederilor actului de aderare.
(3) Prevederile alineatelor (1) şi (2) se aplică, în mod corespunzător, şi
pentru aderarea la actele de revizuire a tratatelor constitutive ale Uniunii
Europene.
(4) Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul şi autoritatea judecătorească
garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării
şi din prevederile alineatului (2).
(5) Guvernul transmite celor două Camere ale Parlamentului proiectele actelor cu
caracter obligatoriu înainte ca acestea să fie supuse aprobării instituţiilor
Uniunii Europene.
ARTICOLUL 149
Aderarea la Tratatul Atlanticului de Nord
Aderarea României la Tratatul Atlanticului de Nord se face prin lege adoptată în
şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, cu o majoritate de două
treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor.
Pagina pusa la dispozitie cu ajutorul unui program legislativ - LEX WAY. Pentru detalii viziteaza www.eto-lex.ro.
TITLUL VII
Revizuirea Constituţiei
ARTICOLUL 150
Iniţiativa revizuirii
(1) Revizuirea Constituţiei poate fi iniţiată de Preşedintele României la
propunerea Guvernului, de cel puţin o pătrime din numărul deputaţilor sau al
senatorilor, precum şi de cel puţin 500.000 de cetăţeni cu drept de vot.
(2) Cetăţenii care iniţiază revizuirea Constituţiei trebuie să provină din cel
puţin jumătate din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe sau în
municipiul Bucureşti trebuie să fie înregistrate cel puţin 20.000 de semnături
în sprijinul acestei iniţiative.
ARTICOLUL 151
Procedura de revizuire
(1) Proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptată de Camera Deputaţilor
şi de Senat, cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor
fiecărei Camere.
(2) Dacă prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord, Camera Deputaţilor
şi Senatul, în şedinţă comună, hotărăsc cu votul a cel puţin trei pătrimi din
numărul deputaţilor şi senatorilor.
(3) Revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat în
cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de
revizuire.
ARTICOLUL 152
Limitele revizuirii
(1) Dispoziţiile prezentei Constituţii privind caracterul naţional, independent,
unitar şi indivizibil al statului român, forma republicană de guvernământ,
integritatea teritoriului, independenţa justiţiei, pluralismul politic şi limba
oficială nu pot forma obiectul revizuirii.
(2) De asemenea, nici o revizuire nu poate fi făcută dacă are ca rezultat
suprimarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a
garanţiilor acestora.
(3) Constituţia nu poate fi revizuită pe durata stării de asediu sau a stării de
urgenţă şi nici în timp de război.
Pagina pusa la dispozitie cu ajutorul unui program de legislatie - LEX WAY. Pentru detalii viziteaza www.eto-lex.ro.
TITLUL VIII
Dispoziţii finale şi tranzitorii
ARTICOLUL 153
Intrarea în vigoare
Prezenta Constituţie intră în vigoare la data aprobării ei prin referendum. La
aceeaşi dată, Constituţia din 21 august 1965 este şi rămâne în întregime
abrogată.
ARTICOLUL 154
Conflictul temporal de legi
(1) Legile şi toate celelalte acte normative rămân în vigoare, în măsura în care
ele nu contravin prezentei Constituţii.
(2) Consiliul Legislativ, în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a
legii sale de organizare, va examina conformitatea legislaţiei cu prezenta
Constituţie şi va face Parlamentului sau, după caz, Guvernului, propuneri
corespunzătoare.
ARTICOLUL 155
Dispoziţii tranzitorii
(1) Proiectele de legi şi propunerile legislative în curs de legiferare se
dezbat şi se adoptă potrivit dispoziţiilor constituţionale anterioare intrării
în vigoare a legii de revizuire.
(2) Instituţiile prevăzute de Constituţie, existente la data intrării în vigoare
a legii de revizuire, rămân în funcţiune până la constituirea celor noi.
(3) Prevederile alineatului (1) al articolului 83 se aplică începând cu
următorul mandat prezidenţial.
(4) Dispoziţiile cu privire la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie vor fi aduse
la îndeplinire în cel mult 2 ani de la data intrării în vigoare a legii de
revizuire.
(5) Judecătorii în funcţie ai Curţii Supreme de Justiţie şi consilierii de
conturi numiţi de Parlament îşi continuă activitatea până la data expirării
mandatului pentru care au fost numiţi. Pentru asigurarea înnoirii Curţii de
Conturi din 3 în 3 ani, la expirarea mandatului actualilor consilieri de conturi
aceştia vor putea fi numiţi pentru încă un mandat de 3 ani sau de 6 ani.
(6) Până la constituirea instanţelor judecătoreşti specializate, litigiile
rezultate din activitatea Curţii de Conturi vor fi soluţionate de către
instanţele judecătoreşti ordinare.
ARTICOLUL 156
Republicarea Constituţiei
Legea de revizuire a Constituţiei se publică în Monitorul Oficial al României în
termen de 5 zile de la data adoptării. Constituţia, modificată şi completată,
după aprobarea prin referendum, se republică de către Consiliul Legislativ, cu
reactualizarea denumirilor, dându-se textelor o nouă numerotare.
Pagina pusa la dispozitie cu ajutorul unui program de legislatie - LEX WAY. Pentru detalii viziteaza www.eto-lex.ro.